O balenă beluga a fost reperată în râul francez Sena, iar oficialii decid acum cum să salveze un mamifer mai potrivit pentru apele reci ale Arcticii.
Aceștia spun că animalul se află în prezent în apropierea unei ecluze din Vernon, la aproximativ 70 km nord-vest de Paris, relatează BBC.
Publicul este îndemnat să nu se apropie de balena care pare a fi slăbită.
Experții sunt nedumeriți de ce balena s-a îndepărtat atât de mult de habitatul său natural, spre sud.
„Provocarea acum va fi să ajutăm la hrănirea ei și să încercăm să o însoțim spre ocean”, a declarat Lamya Essemlali, șefa grupului ecologist Sea Shepherd France.
Ea a declarat că scoaterea animalului din apă este exclusă, deoarece este prea riscant.
Au apărut imagini care arată balena înotând încet în râu.
Oficialii nu au comunicat mărimea animalului, dar o belugă adultă poate ajunge la peste patru metri lungime.
În luna mai, o balenă ucigașă a fost găsită moartă după ce a înotat pe râul Sena în Normandia. Un plan de a ghida orca mascul de patru metri înapoi în mare cu ajutorul unor stimuli acustici a eșuat, iar experții au concluzionat ulterior că aceasta era grav bolnavă.
În 2019, o balenă moartă a fost găsită în râul Tamisa, în apropiere de Gravesend.
Acest lucru s-a întâmplat la doar câteva săptămâni după ce o balenă cu cocoașă care a fost văzută înotând în aceeași porțiune de apă a murit. S-a crezut că aceasta a ajuns în Tamisa din cauza unei erori de navigație, posibil în timpul mareelor.